Decor de tort – Pisicuta

Ieri am bucătărit. Am facut din pasta de zahar o pisica, pentru tortul fetiţei mele, care împlineşte 2 ani. Tortul îl voi face vineri, pentru că o sărbătorim sâmbătă. Deocamdată, poze cu micuţa mea pisicuţă:

Pasta de zahăr am făcut-o după reţeta de pe Culinar (şi mulţumesc pe această cale doamnelor de acolo!). E colorată cu coloranţi de la Wilton, sunt într-adevăr buni şi se lucrează uşor cu ei. Modelatul…la mână, nu am avut şabloane sau cuttere pentru pisică.  Floricelele sunt tăiate cu cuttere, tot de la Wilton. Acum se odihnesc toate pe suportul galben, până sâmbătă dimineaţa, când vor ateriza pe tort. Sper să îi placă Dariei! Mie cu siguranţă mi-a plăcut să le fac ( chiar dacă aseară pe la 9 jumate curăţam de zor spaţiul de lucru ))

Daria

Daria este fetiţa mea. Minunea mea. Ştiu că expresia asta este utilizată exagerat, şi că şi-a pierdut semnificaţia, dar dacă stau o clipă îi regăsesc sensul iniţial, şi atunci pot spune cu mâna pe inimă că “Daria e minunea mea!”
Daria împlineşte poimâine 2 ani! Şi pentru o aniversare aşa de importantă, avem nevoie de un tort pe măsură! Bineînţeles că realizat în totalitate de mami, adică de subsemnata. M-am gândit să îi fac un tort răcoros, ca pentru un sfârşit de vară, cu un strat de panna-cotta şi un strat de mousse de ciocolata…mmmm, delicios!
Problema nu este tortul, problema este ornarea tortului – şi vreau să fiu demnă de blogurile mele favorite de bucătăreală.
După-amiază am în plan să fac din pastă de zahăr o pisicuţă (animalul preferat al Dariei în acest moment). Am reţeta, am ingredientele, am coloranţi de la Wilton, şi mai am şi voinţă… stau bine, ce mai!
În cazul unei reuşite, mâine revin cu pozele. În cazul unui eşec, revin cu povestea (comedie sau coşmar, să vedem ce o ieşi), şi mai încerc. Sper să nu fie cazul! Ţineţi-mi pumnii!

Viaţa e frumoasă!

Am ajuns la concluzia că viaţa e aşa cum ţi-o faci tu. Poate fi frumoasă sau urâtă, depinde cum o priveşti. Cum o gândeşti şi cum lupţi pentru ea. Şi viaţa mea e frumoasă. Nu sunt cine ştie ce filozoafă, dar ştiu cât contează atât privirea de ansamblu, cât şi micile amănunte de zi cu zi. Şi mai ştiu că, mai importantă decât viaţa noastră este viaţa celor pe care îi iubim. Soţi, soţii, părinţi, bunici, dar, mai ales, copiii noştri!

M-am oprit într-o zi din goana nebună care e viaţa de azi, şi am stat să contemplu cerul. Era senin, cu norişori pufoşi, exact ca cerul din carţile de poveşti ilustrate.  Şi mi-am dat seama ca sunt atât de multe lucruri pe care le pierdem, pe lângă care trecem fără să le vedem, sau fără să le băgăm în seamă, în fuga noastră zilnică, între casă, grădiniţă, servici, cumpărături şi curăţenie. Cum ar fi să ne plimbăm cu copilul de mână, fără să îi spunem “hai mai repede!”. Sau să îi citim o poveste seara la culcare, în loc să îi punem desene animate la DVD sau TV. Să citim o carte în linişte, nu să ne uităm la telenovele. Sau să privim cum bate vântul printre ramuri, cum cad fulgii de nea la Crăciun, cum zboară o pasăre. Să raspirăm adânc, cu adevărat, şi să ne spunem: “Ce frumoasă e viaţa!”

Şi am început să fac toate aceste lucruri…mărunte, dar minunate.

Şi îmi place!